Ce trebuie să știi atunci când folosești aparatul foto (dslr) în modurile auto

Ideea de bază este aceea de a surprinde momentul când lumina este perfectă pentru subiectul pe care ți l-ai propus să-l fotografiezi. Și când zic perfectă, mă refer la lumina pe care tu ți-ai propus să o ai în fotografia finală. Da, întotdeauna cineva va avea ceva de comentat, dar dacă rezultatul final te mulțumește pe tine asta e tot ce contează. Dacă se mai adună și alții care să îți spună că fotografia e reușită, înseamnă că ești pe drumul cel bun.

După cum știi, cantitatea de lumină care ajunge la senzorul aparatului este denumită expunere. Prea multă lumină duce la supraexpunere (arderea fotografiei), iar prea puțină la subexpunere, lucru ce va face ca fotografia să fie întunecată. În ambele situații menționate ne vom confrunta cu dispariția detaliilor și a tonurilor de culoare.

Ce setări trebuie să faci pentru a modica expunerea?

Aici poți jongla cu 3 setări de bază:

–         Apertura (Deschiderea diafragmei)

–          Timpul de expunere

–          ISO (sensibilitatea la lumina)

  • Deschiderea diafragmei

diafragmaDiafragma = sistem de lamele care delimitează un orificiu variabil aflat in centrul optic al obiectivului, cu care se poate varia fluxul de lumina care străbate obiectivul, dar și profunzimea și uneori chiar claritatea. Cu cât este mai mare deschiderea, cu atât mai repede senzorul va fi expus la lumină.

 

 

 

  • Timpul de expunere

timp de expunereReprezintă durata pentru care captorul de imagine este expus la lumină. Se măsoară în secunde și fracțiuni de secundă, de ex. 2 sec, 1/30, 1/125, 1/500, 1/2000 sec, etc. Aici lucrurile cred că sunt destul de evidente. Dacă senzorul este expus o perioadă mai mare de timp, cantitatea de lumină care ajunge la acesta este direct proporțională cu timpul setat.

 

 

 

  • ISO (sensibilitatea la lumina)

International Standard Organisation – in fotografie: norme internaționale actuale, referitoare la sensibilitatea la lumina a filmelor și care au înlocuit normele mai vechi (ASA, DIN, etc). Mărind sensibilitatea ISO putem fotografia în condiții de iluminare slabă. Atenție însă: cu cât ISO este mai mare cu atât crește și zgomotul de imagine care scade calitatea acesteia, exceptând situația folosirii pentru fotografiat a unei camere foto D-SLR cu un senzor mai mare si un procesor care poate aplica algoritmi sofisticați de reducere a zgomotul din imagini, care conduce practic la obținerea de fotografii fără zgomot.

Modificând setările de mai sus putem, deci, influența expunerea finală. Strict din punctul de vedere al expunerii, oricare din acestea are aceeași influență asupra luminozității. Pentru orice condiții de iluminare sau pentru simplu fapt că dorești să mărești unul din parametri, pentru a obține o fotografie bună trebuie să-i reglăm implicit pe ceilalți doi.

Dar, având în vedere că toate aparatele au acum încorporat un senzor (light-meter) care știe exact cum să seteze corect expunerea, pentru majoritatea persoanelor amatoare efectuarea unei fotografii se reduce la apăsarea declanșatorului, lăsând aparatul să facă restul. Ca exemplu, putem efectua câteva fotografii afară într-o zi însorită, apoi folosind aceleași setări fotografiind undeva într-o cameră. Vom observa că cele efectuate în interior vor fi sensibil mai întunecate. Modificați apertura/timpul de expunere/ISO și veți vedea o îmbunătățire clară a fotografiilor rezultate.

Moduri Automate:

S, T sau Tv – acest mod îți permite să setezi timpul de expunere și ISO, aparatul calculând automat apertura. Setarea este cel mai des folosită în fotografiile realizate la diferite sporturi sau pentru obținerea unor efecte speciale.S,T,Tv A – acesta este modul preferat de foarte mulți utilizatori de DSLR, deoarece îți permite să setezi apertura și ISO, iar aparatul calculează automat timpul de expunere. aperture priority M – este modul în care poți controla cei 3 parametrii . Acest mod îți oferă control complet asupra rezultatului final al fotografiei realizate, dar este greu de utilizat și nu este recomandat pentru situații în care trebuie să realizezi rapid o fotografie. P P – este un mod aproape automat. Aici poți seta doar ISO restul setărilor fiind reglate de aparat. program mode Pentru cei care vor să treacă de această limită, a lăsării aparatului să facă toată treaba, trebuie reținut faptul că cei trei parametri despre care am vorbit mai sus au și unele efecte secundare pozitive. Trecând această limită, compunerea fotografiei lasă la latitudinea fotografului, în funcție de viziunea fiecăruia, să aleagă cum va arăta fotografia la final și nu va aștepta ca aparatul, care nu are nici un fel de idee în legătură cu viziunea artistică, să facă niște setări automate.

Apertura Este strâns legată de profunzimea câmpului (DOF – depht of field) care se traduce prin spațiul mai mare sau mai mic, în fața și spatele subiectului principal, pe care obiectivul îl redă clar. Câmpul în care părți din imagine sunt redate clar se numește câmp de profunzime. Cu cât ”f-ul” este mai mare, deci diafragma este mai închisă, lăsând să intre mai puțină lumină, câmpul de profunzime este mai mare și viceversa.

De exemplu, dacă dorești fotografierea unui peisaj, implicit dorim claritate atât pentru obiectele apropiate cât și pentru cele mai depărtate, câmpul de profunzime trebuie să fie mare, deci f = mare. Dacă din contră, urmărești realizarea unui instantaneu, subiectul trebuie să fie clar, restul cât mai difuz, lucru care duce la un câmp de profunzime cât mai mic și focalizare pe subiect.

Ca exemplu, folosirea f-2.8 va avea un câmp de profunzime atât de mic, încât obiectele din imediata apropiere a subiectului vor ieși neclare (blurate). depht of field1 Pe de altă parte, f-22 creează posibilitatea redării clare atât a subiectului care se află lângă aparatul foto dar și a altui obiect care se află la o distanță mult mai mare.   Ca și concluzie: în funcție de numărul subiecților și distanța acestora față de obiectiv, claritatea fotografiei finale va depinde de setarea corectă a ”f-ului”.  

Timpul de expunere Efectul secundar al acestei setări este sesizabil în momentul realizării unei fotografii în care subiectul este în mișcare. Un timp de expunere scurt va îngheța mișcarea, opusul va permite obținerea unor efecte deosebite. shutter speed 2 Poate cel mai enervant efect al unui timp de expunere prea mare, este fotografia tremurată, care apare la fotografiile pentru care nu s-a folosit un trepied, camera având o mișcare fină dar destul de mare pentru a strica foarte multe fotografii. O regulă generală care poate fi urmată este aceea că dacă setezi distanța focală la 50 mm, atunci timpul de expunere trebuie să fie sub 1/50 secunde, la 300 mm – 1/300 ș.a.m.d.

ISO Dacă, în condiții de luminozitate scăzută, dorești să setezi într-un anumit fel timpul de expunere/apertura, pentru a obține o lumină optimă ai la îndemână modificarea ISO. Și cum orice lucru bun vine și cu unul negativ trebuie să știi că odată cu un ISO mare (pentru mai multă lumină) vine și un zgomot (noise) mai mare care duce la estomparea unor detalii. iso La cele mai multe DSLR-uri ISO poate fi setat între 100 și 3200, timpul de expunere nu poate fi mai mic de 1/8000 iar apertura depinde de obiectivul folosit.

 

 

Și pentru că nu am pretenția că inventez roata aveți mai jos câteva site-uri de profil de pe care am cules date și fotografii ca exemplu:

http://www.pixel-peeper.com/articles/photography-basics.php,http://www.foto-magazin.ro/, http://www.kenrockwell.com,www.dwellonjoy.com,www.betterphoto.com

Și acum că știi ce ai de făcut, de ce să nu-ți îmbunătățești și echipamentele căutând ce ai nevoie exact aici:

f64

Cum să fotografiezi focurile de artificii

Spectacolul oferit de un foc de artificii transformă orice eveniment într-unul special și memorabil pentru totdeauna.

foc de artificii 5

Nu de puține ori ne-am aflat la un eveniment, fie că e concert, nuntă, Anul Nou și am admirat focurile de artificii pe care bineînțeles am încercat să le fotografiem cu ce am avut la îndemână, iar rezultatul final nu a transmis nici măcar o mică parte din frumusețea sau intensitatea momentului respectiv.

Pentru cei care au trecut măcar odată printr-o asemenea experiență neplăcută și pornind de la ideea că cel ce vrea neapărat să fotografieze focuri de artificii, m-am gândit să scriu câteva sfaturi foarte utile.

Ca dotare nu îți trebuie decât un aparat foto DSLR, un trepied, o telecomandă pentru a declanșa și spațiu de stocare căt mai mare. Nu ai? Achiziționează, împrumută sau fură, în funcție de consecințele pe care ești dispus să le suporți, apoi plasează-te la evenimentul cu pricina.

Acum că partea ”grea” a trecut trebuie șă te pregătești:

Găsește locul potrivit. Ai grijă ca între aparatul de fotografiat și focurile de artificii să nu se interpună nici un obiect, copac sau cladire. Degeaba surprinzi cum trebuie focurile de artificii dacă acestea se văd pe jumătate sau sunt acoperite de cabluri (de pe stâlpi), crengi ale copacilor sau alte construcții pe care nu le vrei acolo.

Folosește trepiedul. Poate unul din cele mai importante sfaturi dacă nu cumva poți să stai ”înghețat” câteva secunde. Din cauza timpului de expunere mare, camera trebuie să stea nemișcată. Aici își va găsi utilitatea și declanșatorul (cu fir sau fără), deoarece folosirea declanșatorului camerei foto face ca această să se miște în momentul apăsării/eliberării lui.

Încadrează fotografiile. Dacă nu cumva îți place să-ți apară capete de oameni în fotografii, care oricum vor arăta ca niște fantome. Dacă timpul îți permite, fă câteva fotografii de testare și încadrează cum trebuie focurile de artificii. Timpul petrecut uitându-te prin vizor va fi redus și oricum vrei și tu să te bucuri de unicitatea momentului. Dacă ești aproape de locul unde sunt amplasate focurile de artificii, e perspectiva verticală este de preferat, întrucât și mișcarea este este pe verticală. Însă, dacă fotografiezi de la o distanță considerabilă pentru a surprinde un peisaj în care apar focuri de artificii, sau vrei să surprinzi mai multe explozii în aceeași fotografie folosește perspectiva orizontală

foc de artificii 1

Deși evenimentul în sine are loc numai noaptea și tendința de a folosi o diafragmă cât mai deschisă pentru a avea cât mai multă lumină este foarte mare, în realitate lucrurile stau exact pe dos. Datorită luminii pe care o degajează artificiile, este suficientă o deschidere medie a diafragmei. Eu personal folosesc între f/8 și f/11 dar putem urca pană la f/14 fără nicio problemă.

Focalizarea. Pentru că fotografierea focurilor de artificii presupune și puțină anticipare iar autofocalizarea în condiții de iluminare slabă este dificilă sau aproame imposibilă, treci pe focalizare manuală. Odată ce ai focalizat cum trebuie aceasta va rămâne fixă până la sfârșit, nefiind nevoie să o modifici de la o explozie la alta.

Timpul de expunere. Având în vedere că vrei să surprinzi mișcarea focului de la declanșarea lui până la explozia propriuzisă, că nu vrei doar niște puncte luminoase pe cer, trebuie să folosești un timp de expunere care să îți asigure cuprinderea întregului interval de timp. Calculează timpul maxim de la momentul declanșării focului până la momentul stingerii luminii artificiilor, pentru o explozie, și setează aparatul pe măsură. Dacă timpul dintre explozii este mic sau acestea se suprapun cateva secunde vor fi suficiente pentru obținerea unor fotografii bune. Pentru a avea mai multe explozii în aceeași fotografie setați camera pe modul BULB, țineți opturatorul deschis o lungă perioada de timp. Acoperiți obiectivul cu un placaj negru pe care îl veți îndepărta la fiecare explozie.

Pentru a reduce zgomotul din imagine folosiți ISO 100. În acest fel veți evita spălarea culorilor focurilor de artificii iar claritatea acestora va fi foarte bună.

foc de artificii 3

Blitz-ul! Eu unul îl opresc. Pe lângă faptul că nu are puterea de a lumina până la fourile de artificii nici nu folosește la nimic. Din contră, dacă ești aproape de eveniment și ai avut ghinionul să bată vântul înspre tine, blitz-ul nu va face altceva decât să lumineze fumul degajat de fiecare explozie și în consecință să strice fotografia.

Monitorizează rezultatele pentru a nu rata fotografiile. Nu e necesară verificarea fiecărei fotografii dar din cand în când urmărește rezultatele iar dacă se impune fă ajustările necesare.

În funcție de locul pe care ți l-ai ales pentru a fotografia evenimentul, poți include în cadru poduri, statui, clădiri, lacuri sau orice alt element pe care dorești să-l evidențiezi.

foc de artificii 2

Mergi acasă, downloadează fotografiile, fă mici retușuri dacă este nevoie și laudă-te cu produsul finit.

Și acum că știi ce ai de făcut, uite aici toate echipamentele de care ai nevoie:

f64

Sfaturi pentru realizarea fotografiilor de nuntă sau botez

Sfaturi pentru realizarea fotografiilor de nuntă sau botez

C3660

  • Stabilește cu clientul stilul de fotografiere al evenimentului – clasic sau fotojurnalistic

Ai să fi uimit să vezi cât de diferite pot fi cerințele clienților și cât de vagi sunt cunoștințele acestora cu privire la stilul de fotografiere abordat. Arată-le înaintea evenimentului fie că e nuntă sau botez fotografiile tale, modul tău de abordare a prelucrării și stabilește împreună cu ei cât de mult vei putea lucra la postprocesare. Majoritatea va fi deacord să faci retușuri privind tenul sau imperfecțiuni ale pielii dar vei vedea că unii nu vor accepta nici un fel de procesare.

  • Fă-ți o listă de fotografii care nu trebuie să lipsească .

Pe lângă cadrele clasice din timpul evenimentului (cununie religioasă, cununie civilă, botez, petrecerea propriuzisă) precum și cele cu actorii principali (în parc, îmbrăcatul miresei/ginerelui/bebelușului) îți mai poți face o listă cu ceea ce poți fotografia în diferitele momente ale zilei cununiei sau botezului și aici mă refer la: papucii miresei, tortul, rochia miresei atârnată pe umeraș, bijuteriile miresei, verighetele, inelul de logodnă, invitațiile la nuntă, paharele de șampanie, cardurile cu numele invitaților, aranjamentele florale, buchetul de flori, primul sărut, primul dans și tot ce îți mai dictează imaginația. Aici ai câteva idei.

Împreună cu mirii treci peste fiecare punct, cere-le părerea și ascultă-le propunerile cu privire la ce ar mai dori ei de la tine pentru a nu avea mai târziu probleme. Poate fi extrem de neplăcut pentru tine ca fotograf să ți se reproșeze unele cadre pe care nu le-ai tras, care pentru tine păreau neimportante.

  • Nu uita să vizionezi înaintea evenimentului locațiile unde vei executa fotografiile!

Nu contează dacă ești începător sau ai în spate ani de experiență. Este foarte important să previzualizezi locațiile unde vei fotografia pentru a stabili ce setări vei folosi la aparat, astfel nu vei bâjbâi să cauți locuri potrivite pentru realizarea fotografiilor. Exceptând situațiile neprevăzute ce țin de condițiile meteo previzualizarea locațiilor te scutește de surpriza apariției condițiilor improprii de fotografiat.

  • Pregătirea este cel mai important element.

Nu este fotograf care să nu se afle în situații delicate. Sunt situații care nu depind de tine, dar cele care țin trebuie stăpânite și remediate. Dacă e să te lase aparatul, cu siguranță te va lăsa undeva la începutul sau jumătatea evenimentului. Așa că, pentru a evita ”dezastrul total” ia cu tine un aparat de rezervă. Regula e valabilă și pentru blitz și cardul de memorie. Chiar dacă ai un card care să suporte fotografiile realizate la întreg evenimentul, e de preferat să ai 2 sau mai multe carduri pe care sa le schimbi la interval de cateva ore. Așa că dacă se întâmplă ceva cu unul măcar rămân fotografii de la restul evenimentului. Dacă ai timp transferă fotografiile pe un laptop sau orice alt device dar nu le șterge și de pe card. ”Paza bună trece primejdia rea!”

  • Vorbește cu un membru de familie care să te ajute la realizarea fotografiilor

 Avantajul îl reprezintă faptul că acesta cunoaște persoanele importante pentru miri sau familia copilului botezat, în funcție de eveniment. Dacă ai bafta ca persoana să fie un pic mai îndrăzneață vei observa că în momentul în care trebuie așezați oamenii pentru fotografiile de grup, va avea mai multă autoritate asupra invitaților decât tine.

  • Gândește-te să îți iei un ajutor de fotograf cu tine.

Foarte important să ai un ajutor pentru realizarea ședinței foto din ziua cununiei sau botezului sau pentru realizarea ședinței TTD (Trash The Dress). Îți poate ține flash-ul, reflectorul, umbrela sau orice alt echipament ce te ajută la realizarea unor fotografii excepționale.

  • Încearcă să folosești cât mai puțin flash-ul.

Datorită obiectivelor mai performante vei reuși să obții fotografii extraordinare în condiții de iluminare slabă sau difuză. Vei observa că sunt mult mai naturale și mai frumoase. Dacă totuși situația o impune, folosește indirect lumina flash-ului. Îndreaptă-l spre tavan, perete sau folosește un difuser. Vei observa că umbrele dure vor disparea.

  • Foloseste calitatea RAW.

Deși timpul de prelucrare va fi un pic mai lung calitatea fotografiilor va fi și ea mai ridicată. Trebuie să ai grijă aivci și la cardurile de memorie pe care le cumperi. Cu cât viteza de scriere e mai mare cu atât mai mare va fi și cadența de tregere a cadrelor.

  • Fii creativ și pune imaginația la muncă. 

Dacă stilul tău de fotografiat este fotojurnalistic, iar miri sau familia copilului ce urmeaza a fi botezat sunt deacord cu asta, e inutil să mai menționezi că fotografiile tale trebuie să iasă din tiparul clasic. Urcă-te pe o scară, într-un copac pentru a surprinde grupul dintr-o altă perspectivă. Unicitatea momentului se va vedea mult mai frumos în fotografie.

  • Lasă toate cadrele trase pe cardul de memorie. 

 Cu excepția situației în care o fotografie sau mai multe sunt ratate complet, iar spațiul de stocare nu îți este suficient, în toate celelalte caazuri nu se justifică apăsarea butonului ”delete”. Gândește-te că poți șterge o fotografie care a surprins un moment unic sau și mai rău, poți șterge din greșeală toate fotografiile.

  • Modul continuu de realizare a fotografiilor. 

Foarte util pentru momentul aruncării/prinderii buchetului de mireasă, săritului în piscină(dacă mirii sunt destul de ”nebuni”). Dacă nu cumva deții un aparat clasic pe film, DSLR-urile au un mod continuu de realizare a fotografiilor, pe care îl vei găsi extrem de folositor. Ori că vei alege cea mai bună fotografie ori că vei realiza un colaj vei descoperii utilitatea acestei funcții.

 Sfaturile prezentate nu țin loc de reguli bătute în cuie și nici nu garantează reușita unor fotografii excepționale, dar cu siguranță îți ușurează munca.

Indiferent de aparatura pe care o folosești trebuie să știi un singur lucru: ”Nu camera e esenta, ci persoana din spatele ei.”

Pentru idei de fotografii sau alte informații utile legate de fotografie poți accesa link-ul sau link-ul.

Și acum că știi ce ai de făcut, gasești aici toate echipamentele de care ai nevoie:

f64

Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF

TAMRON SP AF 17-50MM F/2.8 XR DI II LD IF

– premiat de American Photo 2006 (alegerea editorului) si Professional Photographer 2007
– premiat EISA 2006-2007: Best Product (Consumer Lens)

Obiectivul Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF oferă o foarte bună calitate a imaginii având în vedere prețul destul de accesibil comparativ cu obiectivele concurente Nikon 17mm – 55mm f/2.8G ED-IF AF-S DX și Canon EF-S 17-55mm f/2.8 IS USM, ținând cont de plaja focală pe care o acoperă. Simulator plajă focală aici.

Face parte din clasa Tamron SP (Super Performance), cu o optică de înaltă performanță, special proiectată pentru a obține cele mai bune rezultate.

Tinând cont că acoperă cea mai folosită plajă focală obiectivul este perfect pentru majoritatea utilizatorilor de camere DSLR.

Faptul că f-ul de 2.8 este constant pe toata plaja focala face ca obiectivul să permită timpi relativ scurți de expunere chiar și in condiții de iluminare slaba. Este un obiectiv superangular, ideal la subiecte care necesita un unghi mare de vizualizare, precum peisajele sau fotografia de grup, ceea ce îl face numai bun pentru fotografia de eveniment.

Sticla folosită este LD (low dispersion) iar lentilele sunt tratate si pe suprafețele interioare pentru a minimiza reflexiile interne.

Îmi place faptul că este un obiectiv solid, materialul din care este confecționat fiind de calitate, la fel și cauciucul pentru inelul de zoom. Atât inelul pentru zoom cat și cel pentru focalizare se învart ușor și lin.

Un lucru destul de interesant îl reprezintă faptul că focalizarea se realizează intern nefiind nevoie ca obiectivul să-și modifice dimensiunile.

Comparativ cu obiectivele  Nikon 17mm – 55mm f/2.8G ED-IF AF-S DX și Canon EF-S 17-55mm f/2.8 IS USM ca aspect negativ privind focalizarea la obiectivul Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF aș putea să menționez zgomotul pe care îl face motorașul de focalizare în momentul autofocusului, dar nu atât de mare încât să devină o problemă reală și lipsa stabilizatorului de imagine (pe care o găsim la Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF-VC) dar având în vedere plaja de focalizare destul de redusă, pentru multă lume nu va constitui un impediment.

Acuratețea AF o găsesc destul de bună iar calitatea optică a obiectivului Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF este excelentă având în vedere prețul destul de scăzut. Dacă subiectul sau fundalul este foarte puternic umbrit se poate observa o vignetare (reducere a luminozității sau saturației imaginii la margini comparativ cu centrul acesteia) în schimb în toate celelalte situații pe care le-am încercat vignetarea nu reprezintă o problemă.

Carcotașii ar putea vorbi și despre unele aberații cromatice în condiții extreme, dar din cadrele trase de mine acestea sunt inexistente sau neimportante.

Ca și concluzie, în urma achiziționării obiectivului Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF te alegi cu un obiectiv mic, ușor și luminos pe care poți să-l iei cu tine oriunde, foarte rapid deoarece poți să-l folosești în spații închise și în condiții de iluminare slabă. Plaja focală pe care o acoperă și calitatea foarte bună a imaginii asigură condițiile tehnice pentru realizarea unor fotografii foarte reușite.

Fotografii realizate cu obiectivul Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF pot fi vizualizate aici.

DATE TEHNICE

– dimensiune filtre: 67mm
– f (diafragma minimă/maximă): 2.8-32
– distanta minima de focalizare: 0.27m
– raport marire: 1:4.5
– unghi vizualizare: 78-31 grade (echivalent APS-C)
– constructie: 16 elemente in 13 grupuri
– lungime: 82mm
– diametru maxim: 74mm
– masa: 434 grame

Pentru comparatia obiectivelor prezentate si nu numai puteti vizita pagina asta.

Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF – aprox. 1600 Ron (cu observația că cel cu stabilizare a imaginii este cu 200 ron mai scump)

Nikon 17mm – 55mm f/2.8G ED-IF AF-S DX – aprox. 6499 Ron

Canon EF-S 17-55mm f/2.8 IS USM – aprox. 4399 Ron

Aici găsești obiectivul despre care ți-am vorbit:
f64

Trash the dress!

Trash the dress!

ttd

Deoarece am observat că în ultimul timp prinde tot mai mult acest obicei, m-am gandit că ar fi util să dezvoltăm acest subiect.

Ce este până la urmă ”Trash the dress” și ce implică?

”Trash the dress” cunoscut și ca mireasa îndrăzneață (fearless bridal) este stilul de realizare a unei sedințe foto de nuntă, prin intermediul căreia fotograful îmbină îmbrăcămintea elegantă specifică evenimentului propriu-zis (cununia religioasă) cu o locație nonconformistă în care actorii principali nu se potivesc cu decorul. Stilul de realizare al acestor fotografii este cel fashion și, teoretic cel puțin, încheie evenimentul din punct de vedere fotografic.

În general, fotograful de nuntă și nu numai, care acceptă realizarea unei astfel de ședințe alege ca locație, în funcție de zona geografică, plaja/marea, muntele, râuri, lacuri de acumulare, străzile aglomerate din marile orașe. Pentru o ședință foto reușită fotograful poate alege ca locație acoperișul unei clădiri, o construcție veche lăsată în paragină sau orice altă locație în funcție de imaginația fotografului și îndrăzneala mirilor.

De ce am menționat aici îndrăzneala mirilor?

În urma unei astfel de ședințe, în general, mireasa este cea care iese cea mai ”șifonată”. Rochia de bal sau de nunță nu va mai șfârși într-o cutie uitată în debara, ci va avea un sfârșit mult mai impresionant. Aceasta sfârșește de cele mai multe ori udă, murdară, ruptă mai exact distrusă, în urma unei distracții de neuitat. Bineînteles că acest lucru nu este obligatoriu, dar având în vedere că după ”nunta visurilor tale”, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp, nu te mai gândești că va mai fi nevoie să o mai îmbraci vreodată, merită să dai frâu liber imaginației și să scapi de stresul acumulat în lunile precedente distrugând exact ceea ce ți-a ocupat cel mai mult timpul pentru organizarea nunții și care ți-a provocat cel mai mare stres – Rochia!

Desigur, povestea de la început până la sfârșit va fi stabilită de fotograful de nuntă împreună cu mirii.

fotografii-eveniment.ro